Reclaim!

RECLAIM! – Reclaim your culture! Reclaim your city! Reclaim your life!

Într-un context în care sloganurile "catchy" mai că nu ne înabușă, care-i sensul celui de mai sus? Sună bine, are impact. Are însă vreo substanță? Aș vrea să mă scutur de contextul sugerat mai sus. Nu mă intereseaza marketingul, nu mă interesează impactul, imaginea. Nu mă intereseaza brandul. EU NU AM TELEVIZOR.

O s-o iau pseudosistematic, necesar superficial, ignorând infățișarea cuvintelor, alegand să mă refer la sensul (înțelesul) lor. RECLAIM? Unde mi-e cultura, unde mi-e orașul, unde mi-e viața? Cine mi le-a luat? Și de ce să le iau inapoi? De la cine?

E imposibil de scăpat din contextul spectaculos al imaginii. Cultura, orașul, viața - realizez că sunt toate adâncite în spectaculos. Acoperă și împietresc totul cu forma lor. Cultura se vede din două surse: mediatic (cu shopping, clasă, stil, lux, designeri, branding, advertising, covor roșu, prestigiu, vedete, sărbători, catedrale, cârcotași, dezbateri, apa care plânge, lifestyle, clubbing, idoli, dive) și intelctual (cu personaje democrate și creștine, ce așteaptă cu ochii inlăcrimați spre cer să vadă căzând lin parașutisti americani, iritați de amenințarea socialistă, însuflețiți de sanctitatea capitalismului, fini comentatori, strategi geopolitici, atât de obsedați de un punctul 8 încât au uitat de celelalte, deosebiți, atât de deosebiți că rămânem cu gurile căscate sorbindu-le delirul filozof). Între libertatea culturii și cultura libertății, aduceți-mi aminte. Reclaim your culture!

Orașul este european, modern și dinamic. Este praf, sunt reclame, praf, reclame, mall, shopping. European, dinamic. Tineret, unirii, mall. European, dinamic. Multicultural. Pe bani. Corporații multinaționale. Fruncea. Modern, dinamic, multicultural. Reclaim?

Viața se rezuma usor la celebrul "Metro, Boulot, Dodo". Metro n-avem. Boulot este, munca de-o viață, munca îl sfințește pe om, sfințește locul, sute de mii de martiri, muncim pentru a cumpara, muncim pentru binele economiei, muncim pentru succesul capitalismului. Piața liberă, maximizarea profiturilor lor, vot, democrație, a lor, totul este al altora, cei mulți -- pe credit! Copil fiind, ți se spune ce trebuie să ai, ți se spune ce trebuie să fii, ce trebuie să iei. Urmează sistemul de educație. Iar dacă crezi în poveștile cu reforma educației, haha! Sistemul funcționează. Produce indivizi docili, perfecți: consumă, votează, ascultă. Nu pun intrebari. Succes și competiție. Cadrul bine stabilit, viața în televizor, ca la televizor, prin televizor. Seriously, reclaim your life. Bon gros dodo!

RECLAIM? Răspunsul e individual. Și nespectaculos. Al tău?

Zile mohorate: Loving Monsters

luxperfectcolagen! Încununarea aspirațiilor celor ce-au muncit să ai tu.

{Loving Monsters}

"The curse of blindness

burdens your modern lives"

lost among the crowds

screams loud Cassandra.

Be gone! cover your hands,

don't share the best known secret:

the fear to whisper

your innermost thoughts.

Save some for me!

steps passing me by,

what of a share

of the kindness

of loving monsters?

Boundaries traced,

mirrors stare back,

perplexed

at the habit of loving monsters

Seeing your stance,

I really don't mind

I'll take the time

to prepare for my next mistake.

Zile mohorate: World of Make Believe

Scena: P1, P2. Persoane. Oameni ca noi. În fața noastră. Ca în oglindă.

P1: "Dintr-o dată mă simt îndragostit de lume, de viață. Îmi vine să imbrățișez oamenii. Putem fi mai buni. Viața e frumoasă."

P2: "Adesea ne e greu. Dar nu contează, trecem peste toate. Atâta timp cât ne avem unii pe alții. Ne ajutăm. Totul va fi bine. Totul e bine."

P1: "Uneori imi dau lacrimile de câtă frumusețe vad. Simt că se mișcă ceva în mine."

P2: "Parcă visez... "

P1: "Parcă visez ..."

P2: "E așa cum mi-am inchipuit..."

P1: "Parcă visez..."

Ies...

{World of Make Believe}

[Did] Someone mention a war?

We all know it's for peace

and we love a tragedy,

it goes well with our righteousness.

Our lives are small,

do we say that enough?

We mind our business,

do you say that enough?

Sure, we get sad,

sure, we have problems,

sure, it is hard,

our lives are hard,

but do we say it enough?

We ride guilt free,

all smiles guilt free,

in our

wonderful

wonderful

wonderful

world of make believe.

Les Mauvais Jours #2.

metamorfoza

Intr-o dimineata mohorata, in urma unei nopti de vise zbuciumate, Gregor Samsa se trezi chinuit de un gand tulburator.

Noua lui viata, asa cum era ea, golita de orice inteles, cu miros de ulei prajit si gust de zahar tos,  se bazase pe o idee. In mod ciudat, ideea nu si-o amintea prea bine, intins pe spate, privind spre abdomenul cafeniu, impartit in segmente rigide.

Mai mult, un sentiment sacaitor ii spunea ca ideea fuse alta inainte. Inainte de a incerca sa treaca peste socul transformarii, cand incercase sa traga un pui de somn. Inainte, cand era furnica. Muncitor intr-un musuroi. Inainte.

Acum, intins pe spate, privirea cautand dincolo de abdomenul cafeniu, impartit in segmente rigide, spre fotografia din revista ilustrata, cu femeia cu palarioara si un boa infasurat in jurul gatului, ezitand a pipai cu trompa dupa melasa dulce si lipicioasa, incercand sa ignore bataile in usa, peretii familiari ai camerei mici  - omenesti, dar prea mici, gandul chinuitor ii reveni ... daca, pana la urma, comunismul fusese doar un pretext?

The Bad Days Will End

Concert, 11.12.2009, Manufactura, Str. T. Vladimirescu, nr. 9, Timisoara.

Les Mauvais Jours #1.